Lecția toscaneză a dulcelui „far niente” – O vacanță în Toscana

În starea de flux, concentrarea noastră este completă. Mintea nu pleacă în altă parte, nu te gândești la nimic altceva, ești absorbit(ă) în ce faci iar energia străbate corpul într-un ritm foarte lin. Simți relaxare, mulțumire și însuflețire.
Tocmai am descris imaginea ideală pe care aspirăm cu toții să o trăim cât mai des atunci când muncim sau facem ceva. În realitate, nu prea iese mereu: de cele mai multe ori, avem un ritm perturbat de tot felul de factori care țin de propria setare mentală, dar și de mediul unde ne desfășurăm activitatea.