Atelier experiențial de lucru cu vise – o călătorie spre sine

Visele sunt ferestre către sinele nostru profund. Fie că sunt mesaje criptate ale subconștientului din timpul somnului sau aspirații și dorințe conștiente, ele ne oferă indicii despre ceea ce trăim, despre părți din noi care cer să fie integrate și despre direcția în care ne îndreptăm.

Te invit la un atelier experiențial de explorare a viselor, un spațiu de descoperire și transformare, în care vom lucra atât cu visele de noapte, cât și cu visurile care ne animă conștient.

Ce vei experimenta în acest atelier?

Visele vor deveni vii și tangibile prin tehnica constelațiilor. Vom intra în dialog cu personajele, simbolurile și emoțiile viselor, creând astfel un cadru sigur și conținător pentru explorare și înțelegere.

  • Vei descifra mesajele viselor tale, înțelegând ce aspecte ale sinelui tău sunt reflectate în ele.
  • Vei experimenta tehnici experiențiale de lucru cu visele, care îți permit să aduci la suprafață resurse interioare și răspunsuri la întrebări esențiale.
  • Vei întrupa și interacționa cu elementele visului, prin participarea activă în constelațiile altor participanți.
  • Vei conecta raționalul cu intuitivul, accesând înțelegeri profunde despre tine într-un mod creativ și dinamic.
  • Vei explora blocajele și dorințele tale printr-o metodă care îți permite să le vezi și să le trăiești într-un mod nou.

Ce vei lua cu tine după acest atelier?

Indiferent dacă vii cu un vis clar pe care vrei să-l explorezi sau ești pur și simplu curios despre această metodă, vei pleca cu o experiență transformatoare și unelte valoroase pentru autocunoaștere.

  • Perspective noi asupra provocărilor personale și relațiilor tale.
  • O mai bună înțelegere a viselor tale și a modului în care ele reflectă aspecte din viața ta.
  • Claritate asupra unor dorințe, aspirații sau decizii importante pentru tine.
  • Experiența unei metode profunde și creative de lucru cu sine.
  • Un sentiment de apartenență și împărtășire, prin dinamica de grup și conexiunile autentice care se creează.

Conectarea creativă dintre gândire și trăire, dintre cogniție și emoție, dintre raționalități și intuiție este rezultatul muncii comune într-o dinamică de grup, în care vor avea ocazie ca mai mulți participanți să întrupeze diferite roluri, stări sau chiar situații.

Cum se lucrează constelația visului” într-o dinamică de grup?

Sunt multe modalitati de a lucra cu visul iar vestea bună este că nu-i nevoie ca visul să fie complet. Este posibil să lucrăm cu fragmente de vis sau cu sentimentul pe care l-a trăit persoana când s-a trezit, în special pentru că ceea ce își amintește conține deseori lucruri neîncheiate încă emergente.

Terapeutul va invita, așadar clientul să exploreze visul din mai multe unghiuri.

Regizarea visului

Se aleg acele elemente/obiecte din vis sau personaje cu încărcătură emoțională intensă pentru a fi întrupate de reprezentanți din grup (tip constelație). Se creează astfel o ”scenă de teatru” care va aduce la suprafață dinamici din vis. Folosind improvizația, energia visului se poate amplifica (acolo unde nu este suficientă energie) sau se poate stinge (acolo unde o intensitate este mult prea intolerabilă).

Dacă visul ar fi al meu...

Povestitorul alege 2-3 reprezentanți pe care îi va ruga să repovestească același vis însă dintr-o perspectivă personală (cu elementele pe care le-a reținut), folosind timpul prezent și EU. În acest caz este important ca visătorul să audă propriul vis din perspectiva altcuiva pentru a observa energia visului, expresia facială, mimică, postura, tonul vocii și oricare alte detalii nonverbale. La final, folosind expresia “dacă visul ar fi al meu..” reprezentantul oferă o perspectivă despre cum s-a simțit povestind visul.

Exprimarea visului nonverbal

1.Aceasta înseamnă a invita reprezentanți în scena visului pentru a trăi visul exclusiv prin expresii corporale. De exemplu prin a lua diferite posturi corporale, a se mișca în jurul camerei, a stabili diferite ritmuri ale mișcării sau a face un zgomot, sau un gest.

Crearea unui final diferit al visului

Acest lucru este util pentru coșmaruri. Se aleg câțiva reprezentanți pentru elementele intense din vis și fiecare reprezentant are posibilitatea să dea un final diferit al visului din rolul pe care l-a primit.

Chiar dacă se alege o metodă de lucru ca fiind principala cale de acces la scena visului, este posibil să ne folosim simultan de mai multe metode. De pildă, vom putea da oricărui vis un alt final sau să creăm diferite posibilități de continuare a visului (mai ales în cazul viselor repetitive). Astfel, hrănim inconștientul pentru a îi oferi alternative mai bune de relaționare cu sine.

    CONDIȚII DE PARTICIPARE

    Dată: în curând…

    Locație: București

    Durată: 10.00 – 17.00, cu pauze pentru confort

    Preț atelier: 600 RON

    Grup restrâns de 15 persoane

    Condiții de plată: plată integrală înainte de ziua participării

    Te-ar mai putea interesa

    Înscrie-te la Newsletter

    Te invit alături de mine în comunitatea oamenilor interesați de dezvoltarea identității de sine și creșterea calității relațiilor.