Nici viața fără moarte și nici moartea fără viață nu ar permite continuitatea și evoluția umană! Dacă le privim ca pe niște etape firești ce se succed una alteia, moartea nu ne-ar mai speria.

Ce este viața? Dar moartea? Se pot ele intrica sau mai degrabă sunt delimitate în timp și spațiu?

Modul în care cele două forțe interacționează dau forma sănătății sau a bolilor psihice pentru că în psihicul uman nimic nu se pierde, totul se transformă căpătând o nouă formă..

Când viața se joacă cu moartea și dau naștere la noi forme de existență..

Forța vieții (Erosul) – este cea care creează și dă naștere noului. Totodată conservă ceea ce a fost creat. Prin Eros integram vechiul în nou, trecutul în prezent și anteriorul în posterior. Fiecare etapă de viață are o stare psihică precedentă iar între aceste stări psihice se întâmplă viața.

Căpătăm o nouă direcție în viață și un nou sens atunci când trecutul a fost elaborat, și, când permitem Erosului să aducă noul în psihic. Doar când acest „nou” a fost asimilat de psihic putem vedea transformările în realitatea materială. „Noul” apare mai întâi în realitatea interioară ca apoi să se manifeste și în lumea exterioară.

Când în mod defensiv omul își retrage energia din relațiile cu ceilalți, are loc o încetinire a derulării vieții. Viața însăși se încetinește și devine repetativă, fiecare nouă zi este ca o veche zi.

O viață sărăcită de emoție este o viață fără profunzime psihică, reducând în acest mod expansivitatea vieții, experiențele noi și prin urmare creșterea și evoluția.

Exagerarea autoconservării vieții devine predispusă la manifestări somatice. Tensiunile psihice care nu au expresie pentru că sunt negate sau suprimate ajung să se manifeste în cele din urmă prin somatizări corporale. Totodată dinamica relațiilor se rigidizează și se tot repetă în jurul acelorași conflicte.

Forța morții (Thanatosul) – se exprimă prin agresivitatea distructivă, prin tot ceea ce nu mai avem nevoie și atunci dorim să distrugem. Uneori distrugerea este una conștientă și asumată, cum ar fi oprirea unei relații disfuncționale sau renunțarea la o activitate pentru altceva nou.

Alteori distrugerea nu este conștientizată ci apare ca urmare a unui blocaj în timp la o stare anterioară, manifestată ca o compulsie la repetiție. De exemplu, trecerea de la o relație la alta dar care de fiecare dată sfârșește în același mod, pe fondul acelorași tipare disfuncționale. Deși contextele și împrejurările sunt diferite, trăirea devine repetativă.

Această compulsie la repetiție poate fi oprită doar prin întoarcerea la momentul la care s-a produs tiparul disfuncțional și procesarea trăirii emoției.

Cele 2 forțe (viața și moartea) lucrează una în slujba celeilalte. Moartea este cea care lasă “vechiul” să moară ca să facă loc “noului”. Cu alte cuvinte, ca ceva nou să se nască, ceva vechi trebuie să moară. Doar în acest mod Eros (viața) și Thanatos (moartea) pot avea o dinamică constructivă.

Dar când energia și forța vieții – a Erosului – este mult prea accelerată putem asista la reacții maniacale ca o formă de aparare împotriva depresiei. In trăirile maniacale persoana este într-o mișcare continuă, traiește un entuzism dus la extrem în care timpul nu mai are măsură. Când starea maniacală trăită ca un exces de Eros este oprită, apare depresia și starea de moarte, adică Thanatosul.

Așadar, Erosul și Thanatosul au rangul unor forțe primordiale, interacțiunea lor guvernează întreaga biosferă și-i explică însăși destinul vieții. Ca și Erosul, Thanatosul apare ca o caracteristică firească a tuturor celulelor. În orice celulă vie există tendința spre autodistrugere.

______________________________________________________

Sursa foto: www.unsplash.com 

Virajul nevrotic, natura umană și potențialul său

Conflictul este un aspect important al vieții sociale care nu stă în puterea omului de a îl evita.

Cum trăim “lichiditatea” societății?

Reconstruirea societății trece prin depășirea dihotomiei real versus virtual și îmbunătățirea suportului relațional ..

Istoria personală și alegerea profesiei

Tiparele relaționale deprinse de-a lungul dezvoltării personale se repetă și în mediul organizațional..

În traumă timpul se comprimă..

“… prezentul nu este închis în el însuși, ci se transcende spre un viitor și spre un trecut…”

Afaceri neterminate..

Experiențele asimilate oferă spațiu pentru noi începuturi..

Ce înseamnă Gestalt?

O psihologie relațională care lucrează cu profunzimile oamenilor și sistemelor.